Idealismul indian – Ideea indiana

Idealismul Indian este atât de primordial, încât nu se poate epuiza decât din sine însuși, și e atât de pătimaș, încât, ca și orice tragic, nu poate fi dezmințit decât de sine însuși. Indianul, ca și toți misticii, experimentează gândirea pe propriul trup, iar acesta este sensul uman al ascezei.

Dacă într-o Upanișadă se spune: Zeii înșiși au ajuns în Cer prin Jertfă, aceasta este desigur rostit de către preoți, dar cu adevărat dumnezeiește gândit. Indianul vorbește și acționează mereu dincolo de intenția sa, el se depăşeşte mereu pe sine însuşi. (Idealismul Indian)

În marile lui epoci, omul a ştiut totdeauna că o viaţă în Spirit înseamnă totodată o Jertfă, fiindcă avea reprezentări deopotrivă de mari despre Spirit ca şi despre Jertfă. Deştepţii sunt totdeauna împotriva Jertfei, iar din punctul lor de vedere au şi dreptate. Deşteptul nu trebuie să jertfească, ci numai să aibă, iar când nu are, atunci trebuie să fure.

Pentru Indian, Adevărul nu este o problemă de Personalitate, tot aşa cum nici digestia sau bătăile inimii nu sunt o astfel de problemă. Adevărul este Foc pentru el, în Adevăr el arde, Adevărul este deasupra lui, şi astfel el minte după cum i-o cer clipa, capriciul, nevoia, minte fiindcă nu vrea, sau fiindcă e leneş, sau fiindcă alţii vor să-l constrîngă; minte fiindcă e un ins obişnuit, minte fiind incapabil să ardă. (Ideea indiană)