Libertatea de a gandi si minciuna vremurilor noastre – Rudolf Steiner

„Trăim astăzi încă, vremuri relativ idealiste, spirituale, faţă de ceea ce va urma. Trăim sfârşitul celui de-al doilea mileniu postcreştin. Nu mai e mult până în anul 2000, când omenirea va trăi lucruri ciudate, care astăzi doar se pregătesc în mod lent și merg oarecum în sensul pregătirii a doi poli – din Est şi din Vest -, în întâmpinarea viitorului. În regiunile estice se va dezvolta tot mai mult – dar pe baza specificului naţional, bineînţeles, nu pe baza acelor cercuri care conduc astăzi poporul est-european pe căi greşite – ceva despre care trebuie să spunem: În sânul omenirii va exista un mod de gândire absolut diferit și asta într-un timp nu prea îndepărtat. Se va ajunge ca omul, în perioada lui de creștere, copilul, să fie privit absolut altfel decât suntem înclinaţi să-l vedem noi astăzi.” […]

„Cea mai mare parte a omenirii îşi va primi însă influenţa din Apus, din America, şi va urma astfel o altă evoluţie. Ea se îndreaptă spre o evoluţie ale cărei începuturi idealiste percepute astăzi sunt foarte simpatice în comparaţie cu ceea ce va urma. Oamenii pot spune: Vremurile actuale sunt o fericire în comparaţie cu ceea ce va veni când evoluţia apuseană îşi va atinge apogeul. Nu va mai dura mult până când se va scrie anul 2000, şi atunci din America va porni un fel de interdicţie, nu directă, dar un fel de interdicţie mascată împotriva gândirii, o lege care va avea scopul de a reprima orice gândire individuală. Un început pentru aceasta există deja, pe de o parte, în ceea ce face astăzi medicina pur materialistă, unde nu mai are voie să acţioneze sufletul, unde omul e tratat numai pe baza experimentului exterior, precum o maşină.” (Rudolf Steiner – Libertatea de a gândi și minciuna vremurilor noastre)

Fragment Libertatea de a gândi și minciuna vremurilor noastre

[…] Fiindcă în acea perioadă, chiar dacă omul nu mai vorbea de entităţi, el mai ţinea seama de faptul că în tot ceea ce ne înconjoară ca natură există, totuşi, anumite forţe elementare, care sunt de natură spiritual-eterică. Aspectul esenţial al concepţiei moderne este faptul că din reprezentările umane a fost eliminat tot ceea ce nu poate fi perceput cu simţurile, tot ceea ce este, în vreun fel, de natură spiritual-eterică. Înţelegem asemenea cărţi, cum sunt cele ale lui Albertus Magnus, din secolul al 13-lea, numai dacă presupunem că ele ţin seama de faptul că în ambianţa noastră fizică sunt prezente peste tot şi nişte forţe spirituale. Caracteristica cea mai importantă în epoca naturalist-ştiinţifică modernă care îşi exercită influenţele nu numai asupra concepţiilor despre natură, ci asupra vieţii de reprezentare şi asupra gândirii umane până jos, la cea mai simplă inimă din popor, caracteristica acestei epoci naturalist-ştiinţifice e faptul că, în primă instanţă, omul preia de acum înainte în reprezentările sale din lumea exterioară ceea ce îi vine prin simţuri, ceea ce se desfăşoară în sfera pe care o observă simţurile sale. Când se vorbeşte astăzi afară, în lume, despre o ştiinţă spirituală, despre o estetică, o istorie a artei, o sociologie, ba chiar despre o istorie, ca ştiinţe ale spiritului, atunci, fireşte, acesta e un mod absolut neadecvat de considerare. Fiindcă poate fi vorba de ştiinţă spirituală numai dacă se vorbeşte despre spirit, adică, despre ceea ce nu se desfăşoară în lumea simţurilor. Dar ceea ce ne relatează istoria actuală se desfăşoară, desigur, în lumea simţurilor, chiar dacă rezultă pe baza gândurilor, a sentimentelor etc. Aşadar, în realitate, aici nu avem de-a face cu nişte ştiinţe ale spiritului, ci numai cu o ştiinţă a simţurilor. Astfel, caracteristica epocii noastre a cincea postatlanteene e faptul că omul preia în reprezentările sale în primul rând ceea ce oferă natura exterioară, ceea ce este perceptibil pentru simţuri.

Dar să nu credeţi că ar fi corect să ponegrim această epocă a cincea postatlanteană şi concepţiile ei spunând: Nişte reprezentări materialiste necioplite! Asta ar însemna extraordinar de puţin, dacă nu putem opune ceva real acestor reprezentări materialiste necioplite. Fiindcă această epocă a cincea postatlanteană are, pur şi simplu, misiunea de a dezvolta, într-o anumită privinţă, materialismul, pentru a elimina din reprezentările umane tot ceea ce nu provine din lumea sensibilă. Numai dacă omul se dăruieşte timp de mai bine de două mii de ani – atâta durează o asemenea epocă – unei vieţi împreună cu lumea care exclude forţele elementare, el dobândeşte posibilitatea de a-şi dezvolta complet libertatea și de a desfăşura o activitate spirituală propriu-zisă pornind absolut din propriul său interior. Excesele materialismului din această primă treime a celor două mii de ani sunt cauzate numai de faptul că noi ne aflăm la începutul acestei epoci, de faptul că valul celor sensibile l-a inundat pe om şi el încă nu a reuşit să scoată la lumină din interiorul său spiritualul. Acest spiritual trebuie să apară tocmai cu ajutorul unei ştiinţe spirituale adevărate.

Epoca precedentă, epoca greco-latină, avea o altă misiune. Atunci toţi oamenii erau constituiţi în aşa fel încât ei încă mai percepeau forţele elementare, forţele eteric-spirituale din ambianţă şi, de asemenea, după ce le percepeau, le lăsau să acţioneze asupra lor. Atunci încă se mai acţiona de la om la om, astfel încât se presupunea: forţele elementar-spirituale plutesc în jur, ca aerul. În aceşti 2160 de ani care au precedat epoca a cincea postatlanteană, trupul uman a fost mai întâi pregătit să devină un instrument pentru modul actual de sesizare prin gândire pur sensibilă a realităţii exterioare. În timpul epocii greco-latine, munca desfăşurată pentru dezvoltarea omului se îndrepta mai mult asupra trupului. Aceasta îi forma omului trupul în aşa fel încât în epoca actuală el să poată gândi asupra a ceea ce i se prezintă pe cale sensibilă. Aşadar, când se preda, de exemplu, fie chiar în lăcaşele de Misterii, fie în acele instituţii care depindeau de Misterii – în epoca greco-latină toate instituţiile de învăţământ şi de cultură depindeau de Misterii -, pe atunci nu se urmărea să i se comunice omului ceva de care el trebuia pe urmă să se convingă, aşa cum e cazul astăzi, ci exista sarcina ca atunci când omului i se comunica ceva, să i se transmită nişte forţe, care lucrau la trupul său. Dacă cineva ar face astăzi sau dacă va face astăzi aşa ceva, dacă ar vrea să transmită prin comunicarea directă a învăţăturii ceva care să lucreze la trupul omului, atunci el ar face ceva nepermis în sensul spiritului epocii actuale; fiindcă astăzi omul vrea să fie neinfluenţat în ceea ce priveşte trupul său. Şi, pe bună dreptate, fiindcă acest lucru ţine de caracteristica epocii noastre. Orice altceva înseamnă intervenţie magică nepermisă, dar în epoca greco-latină încă era ceva permis. Atunci instrumentul corporal al omului încă era mai moale, mai maleabil, mai flexibil, atunci încă se mai putea lucra la el. Acum el a devenit mai închistat în sine şi, când se predă sau se comunică ceva, acum e vorba numai de comunicări care se adresează sufletului.

Dar dacă vrem să lucrăm modelator asupra trupului încă moale al omului, atunci nu o putem face cu lucrurile care sunt dobândite numai din lumea sensibil-exterioară. Epoca greco-latină nu şi-ar fi putut împlini misiunea dacă ar fi folosit conţinutul ştiinţelor noastre ale naturii. Dacă s-ar fi predat pe atunci astronomia lui Copernic, dacă s-ar fi predat darwinismul, nu s-ar fi realizat nimic altceva decât că, în loc să se pregătească trupul maleabil pentru epoca a cincea postatlanteană, acest trup ar fi devenit uscat. Ar fi fost modelat într-un mod greşit. Pe atunci trebuia să existe o ştiinţă absolut diferită, o ştiinţă care, în loc să prezinte fotografii ale existenţei exterioare a naturii, aşa cum face ştiinţa noastră actuală, să prezinte simboluri, care, în loc să facă experimente, aşa cum sunt cele descrise astăzi, să prezinte acte cultice, sacramentalism într-o anumită privinţă. Fiindcă, prin sacramentalism, prin nişte acte cultice, prin nişte reprezentări mitic-simbolice, se intervine în nişte regiuni absolut diferite ale fiinţei umane decât cele la care se ajunge prin ceea ce avem noi astăzi în legile naturii, în concepţia despre lume a lui Copernic, sau în darwinism. […]